Fragmente în avanpremieră · Recenzie

Fragment în Avanpremieră: Terapeuta Care Elucidează Crime – Philippa Perry – Cosy Crime – Editura TREI

Udrescu Maria Mădălina · 13 noiembrie 2026 · 8 min de lectură

Titlu original: Shrink Solves Murder

Traducere: Alexandra Fusoi

ISBN: 978-606-40-3406-9

Format: 130 x 200 mm

Număr pagini: 320

Colecția Fiction Connection – Cosy Crime

Editura Trei

DESCRIERE:

          Primul cosy crime de la Philippa Perry, psihoterapeută și autoare a bestsellerelor Cartea pe care v-ați fi dorit să o citească părinții voștri și Cartea pe care îți dorești să o citească toți cei pe care îi ubești, vândute în peste 3 milioane de exemplare la nivel mondial.

Când un cadavru este descoperit în apropiere de Beachy Head, poliția consideră că e vorba despre o sinucidere — un sfârșit tragic, dar nu neobișnuit în aceste locuri. Însă psihoterapeuta Patricia Phillips nu este convinsă. Victima? Pacientul ei de la ora 15, Henry Clayton, care pare a fi fost asasinat. Pornind din cabinetul de terapie către locul crimei, Pat observă detalii care par să le scape celorlalți. Alături îi este cel mai bun prieten, Prichard. El prepară acasă băuturi teribile, aproape indigeste, dar e un bucătar excelent și este agreat de toată lumea, spre deosebire de Pat, care este cinică, nu tolerează dezordinea publică și e diabolic de sarcastică la adunările locale.

Pe măsură ce ei privesc dincolo de aparenta fațadă de normalitate a satului — și care abia disimulează adevăratele instincte ale localnicilor — descoperă un criminal ascuns chiar sub ochii tuturor.

„Un amestec reușit de mister și satiră inteligentă.” – THE GUARDIAN

„O carte fantastică: extrem de spirituală, cu personaje încântătoare și originale, și o intrigă captivantă.” – JACQUELINE WILSON,scriitoare

„Un debut remarcabil și extrem de savuros, în genul misterelor polițiste. E genială!” –  RICHARD COLES, scriitor

„Fermecătoare, antrenantă și excentrică… îți va părea rău când lectura se va sfârși.” –  ANDREW HUNTER MURRAY, scriitor.

Capitolul 16

— Bună dimineața! Ce mai faci? a întrebat Pat când a intrat în grădină, cu o cană de ceai fierbinte, tare, dulce și cu lapte.

Caroline s‑a uitat la ceas.

— Încă e dimineață? E aproape 12. Sunt bine. Tu? A fost bine la înot?

Caroline era Doamna Grădinar a lui Pat — sau cel puțin așa se numea firma ei — și venea o dată pe săptă­mână să tundă peluza și să încerce să țină sub control buruienile, precum și să se ocupe de grădinița de legume. La vreo 45 de ani, cu bucle arămii lungi, pistrui și tenul sănătos al cuiva care‑și petrecea toată ziua în aer liber, tundea mai multe dintre peluzele din sat. Era o adevărată enciclopedie și avea o indiscreție candidă.

— Rece, a răspuns Pat.

— Păi, da, așa trebuie să fie. Eu, una, nu înțeleg atracția, să‑ți înghețe sfârcurile în fiecare zi în cenușiul din Canalul Mânecii. Știu că ar trebui să facă bine, dar și să fii vegan îți face bine, însă veganii arată întotdeauna foarte rău. Am fost zilele trecute la un magazin de‑ăsta cu mâncare sănătoasă în Southbourne, ca să‑mi iau niște     Burt’s Bees, că am buzele crăpate, și băiețelul ăla slăbănog de la casă era așa de alb la față, așa de palid, că ziceai că abia a fost dezgropat. Sincer.

A clătinat din cap și și‑a legănat claia de păr, apoi și‑a dat o șuviță groasă după ureche.

— Ce‑i rău la un sendviș cu bacon? Vrei să plantez salatele alea?

A arătat spre o tavă neagră de plastic cu răsaduri pe care le pusese cu câteva săptămâni în urmă.

— Sau ți‑e teamă să nu vină un îngheț?

— Dacă ție nu‑ți e, nici mie, a răspuns Pat, întinzându‑i cana cu ceai.

— Ah, nu, a zis Caroline, luând cana în mâinile mari pline de noroi și cu unghiile scurte murdare de țărână. Le‑am pus în pământ la Mal și Fi azi‑dimineață, înainte să vin la tine. Nu că ar fi fost treji, sau cel puțin nu cred. Dar halul în care arăta grădina…

A suflat în cană și a luat o înghițitură zdravănă.

— La jacuzzi mă refer.

S‑a strâmbat.

— Era plin de sticle, pahare de vin de plastic și cele mai ciudate chestii… știi tu… jucării sexuale, a adăugat ea, coborând glasul. Erau peste tot!

— Serios? Zi mai departe.

— Nu știu la ce folosesc nici jumate din ele, Pat. Nu‑i genul meu. Dar chiar și așa, a trebuit să le strâng. M‑au făcut să mă simt aiurea, și doar mă cunoști, nu sunt genul sensibil. N‑am probleme cu un păianjen, un șobolan, o vulpe moartă, un bursuc turbat, dar un vibrator de‑ăla roz, în formă de iepuraș de la Ann Summers… Te rog!

Caroline a mimat că‑și bagă degetele pe gât ca să descrie mai bine senzația.

— Și mai era și tânărul ăla care a stat întins pe un șezlong tot timpul, uns cu ulei pentru copii de parcă era la Insula iubirii sau mai știu eu ce, și n‑a mișcat un deget să mă ajute. Niciun deget!

— Și cum arăta?

Pat nu prea avea nevoie să întrebe, dar a zis să se asigure, pentru orice eventualitate.

— Blond, frumușel, bronzat, ochi albaștri. Adică era un băiat frumos, asta‑i sigur.

— Prea frumușel să dea o mână de ajutor, a zis Pat râzând. Am mai văzut eu combinația asta.

— Sunt convinsă, a răspuns Caroline zâmbind.

— Mă întreb ce căuta acolo.

— L‑am întrebat.

— Spune…

— A zis că e prieten vechi cu Malcolm și Fiona. Că‑i știe de la Brighton.

— Cum de‑i știe de la Brighton? s‑a întrebat Pat.

— Asta am vrut să știu și eu. S‑a cunoscut într‑un loc care se cheamă Hotel du Cocktail. Cred că așa a zis. A spus ca și cum ar fi trebuit să știu unde e. Ca și cum ar fi ceva cunoscut. N‑am auzit în viața mea. Tu?

— Nu e un loc peste care să fi dat vreodată. E genul de nume îngrozitor pe care l‑aș fi ținut minte.

— Mda, a fost de acord Caroline. Ar trebui să te facă să te gândești la altceva, nu crezi?

I‑a făcut cu ochiul și a râs, iar Pat a zâmbit.

— Cred că da, apropo de salate.

Când s‑a întors în casă, a început să se plimbe de colo‑colo prin bucătărie. Ce nu înțelegea oare? Ce legă­tură aveau Mal, Fi și Hotel du Cocktail cu toate astea? Și de ce naiba stătea acum Derek alături? O făcea să se simtă profund stânjenită. Era ceva extrem de tulburător ca o persoană pe care o avea în vizor pentru uciderea lui Henry să facă plajă în dreptul ferestrei de la baia ei de culoarea avocadoului. Era ca o variantă bizară, perversă de În spatele ferestrei, cu jucării sexuale.

A urcat doar ca să verifice ce se întâmpla în grădina lui Fi și Malcolm.

Era una dintre puținele zile de primăvară când florile se legănau ușor în adierea vântului, iar cerul avea culoa­rea perfectă a albăstrelelor. Stând pe marginea căzii, cu binoclul la ochi, îl vedea pe Derek prăjindu‑se la soare, cu trupul uns reflectând lumina ca bronzul lustruit. Părea să aibă căști în urechi și bătea un ritm din picioare, iar din când în când dirija cu o mână o orchestră invi­zibilă. Pat era încremenită. Uneori se gândea că există la fel de multe cercuri ale doliului câte cercuri sunt în Infernul lui Dante, iar ea le văzuse pe cele mai multe din­tre ele. Maniacul. Catalepticul. Mutul. Silueta prăbușită în poziție fetală. Sticla pe post de confesional. Ciclul Kübler‑Ross de manual: negare, furie, negociere, depre­sie, acceptare. Dar Derek părea să fi trecut prin toate cu o viteză uluitoare și să fi ajuns cumva în ceva ce semăna suspect de mult cu acceptarea: lucios, bronzat și înclinat spre muzică.

Suferința îmbracă multe forme, și‑a spus. Dar asta era una nouă pentru ea.

Fi a apărut pe neașteptate, îmbrăcată în ceva ce ar fi putut fi descris doar ca un costum de baie făcut din ață dentară. Pat trebuia să‑i recunoască meritele. Toate hai­nele sport elegante clar că meritaseră, pentru că, văzută din baia ca un avocado, Fiona părea suplă, tonifiată și categoric mai tânără. Derek a bătut ușor cu palma pe perna șezlongului. Fi s‑a așezat și și‑a trecut mâna peste pieptul lui. Poate că era doar un deget, dar Pat nu vedea prea bine, din cauza vârfului chiparoșilor care se tot legă­nau și‑i stânjeneau vederea. Orice se petrecea, părea ceva intim. Deci Derek joacă în ambele echipe, a conchis ea. Henry, Fiona, oricine îi convenea. Poate că era hobose­xual, orice sex câtă vreme îi asigura un acoperiș sau îi făcea plăcere, și părea să nu aibă probleme să amestece marketingul cu plăcerea. Și, judecând după pasul vioi, felul în care‑și tot dădea părul pe spate și bikinii aproape inexistenți, Fiona muncise din greu la brandul ei toată dimineața.

Lasă o însemnare

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *