La cuvintele mele, ea doar a bolborosit
În felul ei; ochii i se retrăseseră
În orbite, și statura i se micșorase;
Pe scurt, sufletul în trup i se afundase
Ca o sabie ce în teaca ei a revenit.
Robert Browning
Fuga Ducesei
Dilys Powell era o femeie micuță, cu obraji lăsați și păr alb și subțire, care părea fragilă și bolnavă. Purta o haină groasă de iarnă cu model tartan și intră în cameră foarte încet, folosindu‑se de un cadru de mers, cu o geantă mare și neagră pe braț.
— Bună ziua, doamnă Powell, spuse Robin ridicându‑se. Sunt Robin Ellacott. Am vorbit la telefon despre nepotul dvs., Tyler?
Singurul răspuns al lui Dilys fu să‑și tragă nasul.
— A fost la biserică, spuse Griffiths ghidând‑o pe Dilys spre un scaun. Acolo e îngropat soțul ei.
Apoi Griffiths se adresă bătrânei, ridicând vocea:
— Le‑am povestit despre accidentul de mașină, Dilys. Despre Hugo și Anne‑Marie, și de ce a plecat Tyler din Ironbridge.
— N‑a făcut nimic la mașina aia, bâigui Dilys.
— Asta le‑am spus și eu.
— N‑a făcut nimica, repetă Dilys.
Dădu drumul cadrului de mers și se lăsă, cu ajutorul lui Griffiths, într‑un fotoliu.
— Speram să vă punem câteva întrebări, doamnă Powell, spuse Robin, despre motivul pentru care ați crezut că bărbatul din seif ar fi putut să fie Ty…
— A plecat, spuse Dilys. Nu mi‑a spus unde se duce. I‑a spus lui.
Dylis îi aruncă o privire supărată lui Griffiths.
— Doar… începu Griffiths.
— Argint, adăugă Dilys.
— Ce e cu argintul, doamnă Powell? întrebă Robin.
— Vorbea despre argint. La telefon.
— Tyler?
— Da.
— Ce a spus despre argint?
— Nu știu.
— Cu cine vorbea? Cu dvs.?
— Cu Jones, probabil.
— Cine e Jones?
— Prietenul lui. De la Ferma Higwell, lângă Apeton.
— Care e prenumele lui Jones?
— Wynn, spuse Dilys, în timp ce pixul lui Strike se mișca rapid pe pagină.
— Wynn e prieten bun cu Tyler?
— Da, confirmă Dilys încruntându‑se. Nu‑mi place de el.
— De ce?
— E nepoliticos, zise Dilys întorcându‑se spre Griffiths. Am nevoie la veceu.
— Bine, spuse Griffiths ridicându‑se din nou.
O ajută pe Dilys să se ridice din fotoliu și îi ghidă mâinile înapoi pe cadrul de mers.
— Prima la stânga, pe hol.
Dilys părăsi încet camera. Când ea nu‑i mai putea auzi, Griffiths spuse în șoaptă:
— De când a plecat Ty, starea ei s‑a înrăutățit mult. El era bun cu ea, îi făcea cumpărăturile și așa mai departe. Plecarea lui a fost o lovitură pentru ea, mai ales după ce părinții lui au plecat în Florida. Ivor e fiul lui Dilys. Cu toții ne oferim s‑o ajutăm, dar lui Dilys îi place să fie independentă.
— Există o strănepoată, nu‑i așa? întrebă Robin. Am vorbit cu ea înainte de Crăciun.
— Nu locuiește aici, s‑a întors la facultate. Eu n‑aș aminti de ea. Pisica lui Dilys, pe care strănepoata trebuia s‑o hrănească, a murit când Dilys era în spital. Pisica era foarte bătrână, dar Dilys n‑a iertat‑o, și când se enervează, credeți‑mă, se vede. De când a alunecat pe gheață toamna trecută, e mai rău. A căzut pe deal și și‑a pierdut cunoștința. A zăcut acolo în întuneric timp de câteva ore și nimeni nu și‑a dat seama. A stat în spital o lună și căcat…
Griffiths sări în picioare când se auzi un bufnet înăbușit și ieși din cameră. Auziră alte câteva bufnituri și pe Dilys spunând „N‑am fost eu de vină! Mă descurc“, apoi sunetul unei uși care se închidea. Griffiths reintră în cameră.
— E în regulă, s‑a ciocnit doar de masa din hol, spuse el.
— Deci Tyler nu v‑a menționat niciodată nimic despre argintărie? întrebă Robin.
— Nu, mi‑a spus doar că și‑a găsit de lucru într‑o crâșmă, undeva în sud. Dilys a fost supărată că nu i‑am spus asta, înțelegeți, dar am crezut că știe. Oricum, nu știu dacă Ty spunea adevărul. Nu mi‑a spus numele crâșmei sau altceva. Poate a vrut doar să cred că are un plan.
În depărtare s‑a auzit zgomotul apei de la toaletă.
— Ați fost în Belgia, îi spuse Strike lui Griffiths.
— Ce? spuse Griffiths.
Strike ridică micuța statuetă aurie de pe masa de lângă el.
— Ăsta e Manneken Pis, nu‑i așa? O copie a statuii belgiene?
— Chloe mi‑a adus‑o din călătoria prin Europa. E o glumă de familie. Să găsești cel mai țipător suvenir posibil, oriunde ai merge.
— Sigur, spuse Strike, așezând obiectul la loc.
Presupuse că asta explica și Fecioara Maria sclipitoare și elefantul thailandez roz‑strident de pe raftul de deasupra capului lui Griffiths.
— Doamna Powell a fost interogată de poliție, nu‑i așa? întrebă Robin.
— Da, spuse Griffiths, dar nu cred că a folosit la nimic. Ty și‑a luat toate lucrurile când a plecat, înțelegeți, așa că nu l‑au putut exclude pe baza ADN‑ului. Cum spuneam, locuia cam fără drept în casă după ce Gill și Ivor au plecat în Florida. Ei s‑au debarasat de majoritatea mobilei înainte de a pune locuința la vânzare.
— Au ținut legătura cu Tyler, știți cumva? întrebă Robin.
— Nu am idee, va trebui s‑o întrebați pe Dilys, dar cum spuneam, nu sunt niște părinți foarte grijulii.
Dilys se întoarse în cameră după câteva minute, șontâcăind, și fu ajutată din nou de Griffiths să se așeze în fotoliu. În loc să‑i mulțumească, ea îi aruncă o privire încruntată.
— Chloe a ta a încetat să mai vorbească cu Ty și se presupunea că sunt prieteni.
— N‑a făcut asta, Dilys. Doar că era plecată în călătorie, așa că…
— Tyler n‑a avut pe nimeni de partea lui. Pe nimeni. Toți spuneau că făcuse ceva mașinii. N‑a făcut. N‑a făcut nimic.
Dilys părea deopotrivă furioasă și supărată, iar mâinile i se frământau neliniștite în poală.
— Când a plecat Tyler din Ironbridge? întrebă Robin.
— Acum multe luni, răspunse Dilys.
— Trebuie să fi fost în… mai, Dilys? spuse Griffiths. Nu mult după ziua de naștere a lui Chloe.
— Se presupunea că sunt prieteni, dar ea a plecat și nu l‑a apărat, reluă Dilys, pentru care acesta părea să fie un subiect foarte dureros.
— Doar pentru că era în călăto…
— Tot timpul cu nasul în telefon. Zicea că se apără. Pe internet. Eu îi spuneam „nu te mai uita la ce spun oamenii, doar te superi degeaba“.
— Ați mai primit vești de la el de când a plecat, doamnă Powell? o întrebă Robin.
— M‑a uațitat, spuse ea, frământându‑și mâinile în poală. Dar apoi a încetat.
— Vreți să spuneți pe WhatsApp? sugeră Robin prudent.
— Da.
— Vă amintiți când au încetat mesajele?
— Ce? spuse Dilys, încruntându‑se în timp ce ducea mâna la ureche.
— Aș putea să văd mesajele? o întrebă Robin mai tare.
— De ce?
— Să văd datele.
Griffiths ridică geanta lui Dilys de pe podea și i‑o dădu. Bolborosind ceva, Dilys scotoci în adâncurile genții, scoțând, în sfârșit, un Nokia vechi. Respirând greu, apăsă pe butoane și, după o așteptare prelungită, îi întinse telefonul lui Robin, care se uită la o serie scurtă de mesaje.
Tyler Powell
Bună, bunico, sper că ești bine
Dilys Powell
genunchii mă dor așa de rău că abia merg
Tyler Powell
Îmi pare rău, n‑o poți chema pe Doris?
Dilys Powell
Nu pot s‑o deranjez pe Doris tot
timpul. când vii înapoi?
Dilys Powell
mă ignori?
Dilys Powell
Nemernic ignorant
Dilys Powell
după tot ce‑am făcut pentru tine
Tyler Powell
Bunico, nu sunt nerecunoscător dar sunt ocupat
am o slujbă
Dilys Powell
deci tu ești mulțumit că eu sunt
prizonieră în propria casă
Dilys Powell
nu pot să fac cumpărături și nimic
Dilys Powell
ia‑ți gândul că o să‑ți las banii mei după asta
Dilys Powell
Nemernic mic și nerecunoscător
Tyler Powell
bine, bun, sunt un nemernic nerecunoscător
atunci o să‑ți fie mai bine
dacă nu mai primești vești de la mine
Dilys Powell
Unde ești?
Dilys Powell
trebuie să știu unde ești
Dilys Powell
mi‑e rău, mă lasă picioarele
Dilys Powell
unde ești, Tyler
Dilys Powell
am sunat la poliție
Dilys Powell
spune‑mi unde ești, sunt îngrijorată
Ultimul mesaj de la Tyler fusese trimis pe 16 iunie anul trecut. Ultimul mesaj al lui Dilys către el fusese trimis în octombrie.
Însă imediat deasupra acestei discuții pe WhatsApp era o alta, pe care Robin, văzând numele „Tyler“, o deschise pe furiș, derulând înapoi până la primul mesaj, care fusese trimis pe 12 iulie anul trecut.
07700 903361
Bunico, ăsta e noul meu număr
07700 903361
Bunico, m‑am descotorosit de vechiul telefon
pentru că oamenii mă hărțuiau pe el,
așa că trebuie să folosești numărul ăsta
pentru mine acum. Poți să i‑l dai lui Griff
dar nimănui altcuiva, bine?
Dilys Powell
Cine ești?
07700 903361
Sunt Tyler. Trebuie să folosești numărul
ăsta pentru mine acum.
Dilys Powell
Tu ești, Wynn Jones
07700 903361
Nu, bunico, sunt eu, Tyler. O să te sun acum, bine?
07700 903361
Bunico, răspunde la telefon, sunt eu
Tyler
07700 903361
Bunico, NU E WYNN, SUNT EU
Ultimul mesaj fusese trimis cu puțin înainte de Crăciun.
— Vă supărați dacă fac copii după aceste mesaje, doamnă Powell? întrebă Robin.
— Bine.
Robin fotografie ambele conversații cu propriul telefon.
— Și ar fi în regulă dacă iau numărul tatălui lui Tyler? o întrebă Robin, văzând numele lui Ivor Powell într‑o conversație WhatsApp mai veche.
— Da, bine, spuse Dilys din nou.
Robin salvă numărul, apoi îi înapoie telefonul.
— Ați vorbit la telefon cu Tyler de când a plecat, doamnă Powell?
— Nu. Ăla nu e el. E acel Jones care face jocurile alea ale lui.
— Wynn Jones de la Ferma Higwell?
— Da.
— Credeți că v‑a sunat prefăcându‑se că e Tyler?
— Ce?
— Nu credeți că e cu adevărat Tyler cel care v‑a contactat?
— E grosolan. Și era băiat bun înainte de toate astea.
— Ai vorbit cu Tyler de când a plecat, Griff? îl întrebă Robin.
— Din iunie încoace, nu, spuse Griffiths.
— Din câte se pare, voia să ai noul lui număr, zise Robin.
— Ăla nu e Tyler, e celălalt, interveni Dilys pe un ton arțăgos. Eu îi pot deosebi.
— Ați sunat la poliție la sfârșitul lui iunie, doamnă Powell, nu‑i așa? întrebă Robin, privind din nou mesajele. Asta din cauză că ați văzut știrile despre…?
— El a spus „argint“, spuse Dilys cu încăpățânare. L‑am auzit.
— Știți că magazinul unde a fost găsit cadavrul era masonic? continuă Robin.
— Ce?
— Are articole pentru masoni. Era Tyler interesat de masonerie cumva?
— Masoni? se miră Dilys. Ăia cu strângeri de mână ciudate?
— Da, ei.
— Nu, n‑ar fi avut treabă cu astea, spuse Dilys nerăbdătoare. Lucrează într‑un service.
— Știa ceva despre argint? o întrebă Robin. Mărci, antichități, ceva de felul ăsta?
— Nu, zise Dilys cu neîncredere, dar putea să învețe. Nu e prost.
— Ce îl interesa pe Tyler? Domnul Griffiths ne‑a spus deja că îi plăceau mașinile.
— Își iubea mașina. A făcut‑o el singur. Se pricepea la motoare.
Și, ca și cum ar fi respins o acuzație nerostită, Dylis repetă:
— Nu e prost.
— Mai era interesat de ceva? o întrebă Robin.
— Fotbal. Lupii. Iubește Lupii.
— Da. Tocmai am văzut placa de pe peretele de lângă alee. Billy Wright. Știați că bărbatul care lucra la magazinul de argintărie se numea William Wright?
— Da, spuse Dilys dând din cap. Billy Wright.
— Aș putea să mai verific câteva detalii? o întrebă Robin. Cât de înalt era Tyler?
— Mai înalt decât el, arătă Dilys cu o mână tremurândă spre Griffiths.
— Asta nu e greu, spuse Griffiths cu un zâmbet mâhnit. Trebuie să aibă cam 1,65 metri, nu, Dilys?
— Avea semne distinctive? Cicatrici sau…
— Semn din naștere, replică Dilys.
— Serios? Unde?
— Pe spate.
— E stângaci sau dreptaci?
— Dreptaci.
— Știți ce grupă sanguină are?
Dilys scutură din cap.
— Știa ceva despre arme?
— Arme? Da, puțin.
— Serios?
— Da. Avea o pușcă cu aer comprimat. A vrut să intre în armată, dar nu l‑au luat.
— Zău? făcu Griffiths, părând surprins.
— Asta a fost înainte să vă mutați voi aici, spuse Dilys, care părea să găsească o oarecare satisfacție în faptul că era ceva ce Griffiths nu știa despre Tyler. A fost supărat când n‑a intrat. Își dorea din tot sufletul.
Descrierea cărții:
Un roman din seria Cormoran Strike
SERIA CORMORAN STRIKE S-A VÂNDUT ÎN PESTE 20 DE MILIOANE DE EXEMPLARE ÎN ÎNTREAGA LUME, FIIND PUBLICATĂ ÎN PESTE 50 DE ȚĂRI ȘI TRADUSĂ ÎN CEL PUȚIN 43 DE LIMBI.
Un cadavru mutilat este descoperit în seiful unui magazin de argintărie. Inițial, poliția crede că victima este un tâlhar recividist, însă Decima Mullins este convinsă că trupul îi aparține de fapt iubitului ei, dispărut fără urmă. Disperată, îi cere ajutorul detectivului particular Cormoran Strike, care astfel intră, alături de partenera sa Robin Ellacott, într-un adevărat labirint de secrete și trădări.
Magazinul de argintărie nu este unul obișnuit: se află chiar lângă Templul Masonic și comercializează
obiecte de cult francmasonice. În plus, detectivii își dau seama că numărul bărbaților dispăruți care corespund profilului victimei este mult mai mare. Între timp, dorința lui Strike de a-i mărturisi în
sfârșit lui Robin ceea ce simte devine de neoprit.
„O aventură formidabilă și impecabil construită. Galbraith jonglează perfect cu cele patru
piste în cazul cadavrului din seif, fiecare plină de răsturnări de situație. Un triumf al artei povestirii.“ – The Guardian
„Cartea combină un mister diabolic cu viețile romantice delicios de încurcate și de pline de tensiune ale celor doi detectivi particulari.“ – Heat
„Strike și Robin sunt două dintre cele mai magnetice personaje din ficțiunea contemporană. Intriga
este întunecată și tenebroasă, dă dependență totală. Una dintre cele mai bune cărți din seria Cormoran Strike de până acum.“ – Entertainment focus
ROBERT GALBRAITH este pseudonimul lui J.K. Rowling,autoarea bestsellerelor din seriaHarry Potter şi a romanelor TheIckabog, The Christmas Pigşi Moarte subită.Seria avându-i ca protagoniști pedetectivii particulari CormoranStrike și Robin Ellacott este publicatăîn peste 50 de țări și tradusă în peste43 de limbi, cu vânzări de peste 20de milioane de exemplare în întreagalume. Fiecare volum a fost ecranizatîntr-o miniserie TV, toate fiinddisponibile pe HBO Max.La Editura Trei au mai apărut volumele Chemarea cucului, Viermelede mătase, Carieră malefică, Alb letal,Glasul sângelui, Inimă neagră canoaptea și Mormântul fugar.Aflaţi mai multe despreRobert Galbraith pewww.robert-galbraith.com.
